Lovitură de Ciocan pentru Sărdărescu. Război în PSD Horezu!

Organizaţia locală a PSD Horezu este ruptă în două grupări din ce în ce mai antagonice. Cei câţiva loiali ai primarului Nicolae Sărdărescu se izolează (sau sunt izolaţi) pe zi ce trece de restul partidului condus de Cristian Popescu (preşedintele organizaţiei) şi consilierul judeţean Vetuţa Ciocan. Motivul îl constituie neînţelegerile dintre partid şi primar, dar şi contrele foarte dure dintre edilul – şef şi Vetuţa Ciocan. Sărdărescu are impresia că el a adus PSD – ul la putere în Horezu, nu că partidul l-ar fi scos pe el primar. Pe de altă parte, Vetuţa Ciocan se visează candidatul social – democraţilor în 2020 la primărie. De aici şi până la contre în public n-a mai fost mult.
Au fost momente în care Nicolae Sărdărescu a făcut trimiteri negative voalate la adresa Vetuţei Ciocan în public. Spre exemplu de zilele aniversare ale localităţii, în 2017, a spus că este foarte nemulţumit de atitudinea şi activitatea profesorilor de istorie care au fost neimplicaţi. Trimiterea directă era la profesorul de istorie Vetuţa Ciocan. Aceasta, în schimb, joacă tare în interiorul partidului câştigând simpatia şi alianţa preşedintelui PSD Horezu, Cristian Popescu, un fost aliat al actualului primar. Surse din cadrul partidului susţin că, în scurt timp, primarul va ,,da drumul”, prin presa care îi este favorabilă, unor informaţii şi dezvăluiri menite să-i ,,şifoneze” imaginea Vetuţei Ciocan (mai ales că aceasta tot încearcă accederea într-o funcţie înaltă). Ambii caută aliaţi la conducerea judeţeană a partidului, la parlamentari şi la ceilalţi consilieri judeţeni, zonă în care Vetuţa Ciocan pare mai puternică. Partidul ştie limitele politice ale lui Sărdărescu şi ştie, de asemenea, ceea ce aproape toată lumea a constatat: PSD a contat decisiv în lupta pentru primăria Horezu, nu persoana candidatului. Lupta este deschisă oricărui rezultat!

loading...

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like