Şeful CJ Vâlcea acuzat de trafic de influenţă

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, face trafic de influenţă şi pune presiune pe administratorul judiciar Remus Borza pentru a-şi proteja colegii de partid care urmează să fie disponibilizaţi de la CET Govora. Mai mulţi angajaţi ai societăţii vâlcene ne-au semnalat faptul că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean a intervenit deja pentru a fi scoşi de pe lista de disponibilizări următorii: Daniela Marin (soţia consilierului personal Florian Marin – angajat la cabinetul preşedintelui), consilierului judeţean PSD – Ion Belciu, precum şi alţi apropiaţi protejaţi de liderul social-democrat aflat vremelnic la conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea. „Aceste «persoane influente» au intervenit şi pentru protejaţii lor care oricum nu făceau nimic, au fost scoşi de pe listele de concediere şi au fost trecuţi salariaţi care merită să rămână în cadrul societăţii având cunoştinţe în domeniu, experienţă şi dorinţa de muncă”, se arată într-un apel disperat al unor oameni oneşti din CET Govora, revoltaţi de implicarea politică a preşedintelui Constantin Rădulescu în întocmirea listelor pentru disponibilizări.

Ultimele acţiuni şi luări de poziţie ale domnului preşedinte Constantin Rădulescu ne obligă să luăm poziţie publică şi să ne adresăm instituţiilor statului. În ultimii 20 de ani mafia politico-economică PSD-istă din judeţul Vâlcea a reuşit să distrugă întreaga economie a judeţului prin căpuşarea continuă, angajări şi promovări pe criterii politice şi prin corupţie generalizată la toate nivelurile. În pofida acestei evidenţe, propaganda PSD-istă doreşte să acrediteze ideea că altcineva ar fi vinovat de acest dezastru. Un exemplu elocvent în acest caz este situaţia societăţii comerciale CET Govora şi societăţile create de aceasta care au ajuns în situaţie limită din cauza acestor practici. Intrarea în insolvenţă a CET Govora se datorează strict acestui tip de administrare şi insistăm ca administratorul judiciar să sesizeze instituţiile abilitate pentru a găsi vinovaţii şi a lua măsurile legale care se impun.

Grupul consilierilor judeţeni PNL va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie despre traficul de influenţă pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu şi lider al PSD Vâlcea, îl face la CET Govora pentru a se face disponibilizări pe criterii politice.

N.r. : Titlul aparţine redacţiei

Departament comunicare PNL Vâlcea

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.