ZVONOTECA – 21 ianuarie 2017 – VÂLCEA

  • Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea rămâne în continuare fără un şef legitim (Dex: „care este justificat, îndreptățit” – n.r.). Joi, 19 ianuarie 2017, la sediul IPJ Vâlcea a avut loc concursul pentru postul de şef al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea. La examen s-au înscris trei candidaţi, însă niciunul nu a reuşit să promoveze. Şi actualul şef interimar – Ion Matei – a participat la concurs, dar nu a fost suficient de pregătit pentru a-l promova. Sigur, din informaţiile noastre, subiectele au fost extrem de dificile, iar comisia foarte exigentă, însă dacă Matei nu a reuşit să ia o notă de trecere, oare ar mai trebui să rămână interimar la Poliţia Râmnicu Vâlcea? Oare mai e calificat pentru acest post în condiţiile în care o comisie a dat verdictul că nu deţine calităţile necesare pentru acest post?
  • Dacă doi dintre foştii şefi ai IPJ Vâlcea au ajuns să ocupe posturi importante în administraţia locală şi centrală, un al trei ex-inspector şef este pus să ducă la îndeplinire sarcini destul de umilitoare. Vorbim aici de Florian Marin, care din ditamai comandatul în rezerva a ajuns să facă munca de jos a PSD-ului. Unul dintre foştii săi subordonaţi a privit jenat, în noaptea alegerilor parlamentare, cum Florian Marin stătea singur pe holurile Prefecturii Vâlcea completând zeci de documente pentru pesedişti. „Destul de jenant. A fost şi el mare comandant la IPJ, iar acum a ajuns să primească ordine de la pesedişti şi să le facă munca de jos” – a spus unul din foştii subordonaţi ai ex-inspectorului şef.
  • Un parlamentar vâlcean, de curând ales în funcţie, are un tinichea grea de coadă. Dacă zvonurile care circulă în ultima perioadă se adeveresc, atunci situaţia este gravă. Mai multe persoane susţin că parlamentarul de stânga a avut probleme mari cu alcoolul, iar în acea perioadă era extrem de violent, inclusiv în familie. Şi ar exista şi martori la anumite scene de violenţă la care era supusă soţia acestuia. Doamne fereşte! Vom reveni cu amănunte pe această temă!
  • Politia Rutiera a municipiului Râmnicu Vâlcea a ajuns să fie invizibilă pentru cetăţeni. Tinerii deja nu se mai sfiesc să vorbească liber, pe Internet, despre organizarea unor curse pe Bulevard, „liniuţe” pe strada Matei Basarab sau pe Republicii, precum şi a unor drift-uri în diferite parcări din municipiu, cum ar fi la Kaufland, în zona industrială Troian, la Ambient sau la Jysk, dar şi în curtea şcolii de la Goranu. Culmea, aceste încălcări flagrante ale legislaţiei rutiere nu mai sunt filmate de poliţiştii rutieri municipali şi nici nu mai ajuns în presă. Sunt pur şi simplu invizibile, la fel ca şi agenţii de circulaţie. Interesant este că Poliţia Rutieră se află chiar în subordinea şefului IPJ Vâlcea, Bogdan Berechet, care, din acest punct de vedere, pare totuşi depăşit de situaţie, în principal pentru că nu cunoaşte judeţul. Cu toate acestea, argeşeanul, ajuns comandant peste poliţiştii vâlceni, nu are însă nicio jenă când îi avertizează pe colegii săi cu „represalii” atunci când aceştia au curajul să comenteze deciziile lui stupide.
  • Şi rămânem tot la Poliţia Rutieră, dar ne mutăm la judeţ. În urma dezvăluirilor din zona Costeşti – Horezu, privind neregulile de la firma de transport Obada Trans, am primit un mesaj interesant. Ei bine, se pare că patronul firmei de transport are „pile” pe la poliţiştii rutieri de la SPR Vâlcea, în condiţiile în care îşi permite să-i „asmută” pe oamenii legii împotriva taximetriştilor din zona Horezu. S-a întâmplat se pare şi în trecut, iar acum că Obada are de gând să lase mai mulţi elevi în drum, refuzând să-i mai ia în microbuze, culmea sau nu, poliţiştii rutieri au început să caute taximetriştii la negru din Horezu. Adică, prin aceste metode de a le tăia elevilor „vinovaţi” şi cea mai mică şansă de a se deplasa cu un mijloc de transport, Obadă încearcă să le închidă gura. Iar poliţiştii rutieri par să îl ajute! Interesant de aflat este câte amenzi de la poliţiştii rutieri a primit firma Obada Trans în ultimii ani?
  • Există, în Râmnicu Vâlcea, un magazin de haine care vinde ilegal (deci, la negru) haine Zara, generaţie nouă. Ca să facem disocierea exactă: există multe magazine care vând produse Zara, dar nu de generaţie nou, ci mai veche, însemnând linii de vestimentaţie de acum jumătate de an, un an, etc. Respectivul magazin vinde generaţie nouă, desigur, fără licenţă. Fiindcă pentru achiziţionarea unei asemenea licenţe, se poate plătii până la un milion de euro. Cu toate acestea, magazinul patronat de o anumită doamnă (să îi zicem pe iniţiale: S.D.) îşi permite să n-aibă nici licenţă, nici treabă cu organele de control? De ce? Pentru că se bucură de ,,protecţia” unui ,,băiat fin” din politica locală, de curând ales deputat pe lista PSD Vâlcea. Ba chiar unii de la ANAF povestesc că atunci când au vrut s-o verifice bine pe doamna în cauză, aceasta şi-a sunat protectorul, care a şi venit la faţa locului. Protectorul nu este tare de acum, de când s-a ales deputat la social – democraţii. Tipul era bine poziţionat şi înainte. N-are sens să intrăm şi în amănunte mai intime cu privire la relaţia dintre el şi S.D. Totuşi, aviz instituţiilor statului!

* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.