INCREDIBIL: 10.000 euro/mp de groapă pe un drum naţional din VÂLCEA!

 

Nu sunt bani de autostrăzi, însă oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu s-au sfiit să risipească banul public şi să cheltuiască aproximativ 200.000 euro pentru a repara 20 metri de drum naţional. Este vorba despre DN 67 Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, acolo unde 1 mp de groapă costă 10.000 de euro.

Potrivit jurnalul.ro, CNAIR a atribuit un contract, prin negociere directă între Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi Forconcid SA din Râmnicu Vâlcea, pentru repararea unui drum naţional din Vâlcea.

Lucrările de consolidare, refacere a terasamentelor şi a părţii carosabile a drumului naţional costă aproximativ 900.000 de lei, (200.000 de euro). Conform anunţului de licitaţie, lucrările de reparaţie sunt efectuate pe o porţiune din DN 67 Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, pe o lungime de 20 de metri.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.