SPR Vâlcea, locul 5 pe țară la testările antidrog. Aparatele folosite dau prea multe rezultate fals pozitive…

Locul 5 pe țară la testarea antidrog pentru Serviciul Poliției Rutiere (SPR) Vâlcea, însă acuratețea testelor lasă de dorit. Nu puțini au fost șoferii care au luptat luni de zile în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția, timp în care s-au ales cu stigmatul de ”drogat”, cu bani cheltuiți, cu permis suspendat și cu suspiciunile prietenilor.

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Poliției Rutiere Vâlcea, subcomisarul Florin Mărăscu, a precizat că, în primele opt luni ale anului, au fost efectuate în trafic nu mai puțin de 188 de testări antidrog, dintre care 82 au fost pozitive. Ca urmare, judeţul nostru se situează pe locul 5 pe țară ca număr de testări, în ciuda faptului că polițiștii rutieri au fost nevoiți să se descurce până de curând cu doar două aparate drugtest pe care le au în dotare. Ulterior, șeful SPR Vâlcea a reușit să mai împrumute încă două de la Gorj, iar luna viitoare agenții rutieri vor mai fi dotați cu încă două aparate drugtest ce vor fi achiziționate de Consiliul Județean Vâlcea, prin ATOP.

„Conform analizei realizate de către IGPR, Direcţia Rutieră, la şase luni, Serviciul Rutier Vâlcea a ocupat locul cinci la nivel naţional pe această linie, însă pot preciza că avem o situaţie mai bună dacă ne raportăm la dotarea logistică. În prezent, IPJ Vâlcea deţine două aparate drugtest tip AquillaScan şi am reuşit să mai obţinem temporar încă două aparate, de acelaşi tip, de la Serviciul Rutier Gorj” – a spus subcomisarul Florin Mărăscu, în cadrul conferinţei de presă.

Sigur, este de admirat perseverența polițiștilor rutieri din Vâlcea în a-i prinde pe conducătorii auto care se urcă la volan sub influența substanțelor interzise, însă acuratețea testelor cu aparatele ce sunt în dotarea SPR lasă de dorit. Problema este la nivelul întregii țări, însă numărul destul de mare al cazurilor în care testele antidrog au fost infirmate de analizele toxicologice, ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe șeful Poliției Rutiere Vâlcea. Subcomisarul Mărăscu are obligația de a solicita schimbarea aparatelor din dotare, în caz contrar fiecare proces pierdut sau dosar penal clasat pune o pată neagră pe blazonul SPR Vâlcea, iar încrederea în Poliția Rutiera scade vertiginos.

„Un procent exact (al testelor de sânge care infirmă testarea cu aparatul antidrog – n.r.) nu pot să vă comunic, pentru că probele care sunt înaintate către INML sunt prelucrate într-un interval de maxim un an. Am avut şi opt luni de la data în care probele au fost predate la INML până la obţinerea rezultatelor. Aparatele utilizate sunt certificate şi urmează să fim dotaţi şi cu aparatură marca Drager, care, din ultimele analize raportate la numărul de teste pozitive cu aparatul şi ulterior comparate cu rezultatele de la INML, are un procent de viabilitate mare. Acurateţea între rezultatele aparatului şi rezultatele INML este mai mare. Ca o soluţie pentru a suplini lipsa dotării, noi am notificat toate unităţile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor din judeţ să fie dotate cu teste rapide în cazul în care poliţiştii constată un conducător auto despre care există date sau suspiciuni că ar conduce sub influenţa substanţelor să-l conducă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi să realizeze testul în cadrul UPU. Spitalul Judeţean are astfel de teste şi au fost distribuite şi către Horezu, Drăgăşani şi Brezoi” – a mai spus șeful SPR Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like