TÂLHĂRIE pe podul de la GORANU. Suspectul a fost reţinut!

O tâlhărie la drumul mare a avut loc chiar pe podul de la Goranu, o persoană fiind deposedată de telefonul mobil prin agresiune. Totul a avut loc în seara zilei de 24 ianuarie 2017, la ora 21.30, victima deplasându-se pe podul de la Goranu în momentul în care a fost abordată de un individ. Tâlharul nu a fost prins atunci, pentru că a reuşit să fugă, însă după o anchetă amănunţită poliţitii  din Râmnicu Vâlcea au reuşit să-i dea de urmă, reţinându-l.

„N.C. a fost abordat de către o persoană pe care nu o cunoştea, dar care, prin agresiuni fizice şi verbale, l-a deposedat de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.  Ca urmare a activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit la scurt timp după incident identificarea principalului suspect al faptei, care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea pentru audieri.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 26 ianuarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de U. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. În acest sens, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea în vederea dispunerii măsurilor legale” -precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.