Vezi cine conduce AEP la alegerile parlamentare, după arestarea vâlcencei Ana Maria Pătru

 

În cursul săptămânii trecute, chiar la câteva zile după începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016, vâlceanca Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost arestată, fiind acuzată de comiterea a trei infracțiuni de trafic de influență şi două infracțiuni de spălarea banilor. Imediat după aceea, Ana Maria Pătru şi-a dat demisa din fruntea instituţiei, lăsând AEP într-o situaţie delicată chiar înainte de alegeri. Asta pentru că, în mod normal, preşedintele AEP este desemnat de Parlament, dar cum legislativul este acum în vacanţă, trebuia găsită o soluţie de avarie.

Aşadar, vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, a declarat pentru stiripesurse.ro că autoritatea funcţionează în regim normal iar fiecare dintre cei trei şefi – doi vicepreşedinţi şi secretarul general – a preluat o parte dintre responsabilităţile preşedintelui, în conformitate cu atribuţiile deţinute anterior.

„Nu există noţiunea de preşedinte interimar. Conducerea este asigurată de cei doi vicepreşedinţi şi de secretarul general” – a precizat Muhuleţ.

Ana Maria Pătru trebuia să fie înlocuită şi în componenţa Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare, însă nici acest lucru nu se va întâmpla, ci locul ocupat de preşedintele AEP va rămâne vacant. Din BEC mai fac parte vicepreşedinţii AEP, cinci judecători şi 12 reprezentaţi ai partidelor politice, iar deciziile instituţiei sunt cruciale pentru desfăşurarea alegerilor.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.