17 ani de când Râmnicu Vâlcea a fost obiectivul turistic numărul 1 al lumii

 

11 august 1999, până la 350 de milioane de oameni din Europa şi Asia au fost martori la ultima eclipsă totală de soare din secolul al 20-lea. Fenomenul a început în America de Nord, la câteva sute de kilometri de estul Boston-ului. S-a mai văzut eclipsa totală şi Cornwall în sud-vestul Angliei, dar doar pentru câteva secunde. Şi în Franţa şi în Germania s-a putut vedea eclipsa de soare. Însă, la Râmnicu Vâlcea a fost cu totul şi cu totul special, pentru că de aici s-a putut vedea cel mai clar şi pentru o perioadă mai lungă eclipsa totală de soare, adică exact momentul în care discul lunii a acoperit în întregime discul soarelui. S-a petrecut la ora 14 şi 7 minute, iar la Râmnicu Vâlcea, timp de două minute şi 23 de secunde a fost întuneric total. A fost un eveniment spectaculos care a adus mii de turişti în oraşul nostru.

Imaginea din dreapta foto sus a fost realizată de astronautul francez Jean-Pierre Haigneré, chiar în momentul eclipsei, când acesta se afla la bordul staţiei spaţiale. El a spus că umbra lunii a măsurat atunci aproximativ 150 de kilometri.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.