1 septembrie 2021

Se întrerupe furnizarea apei potabile în anumite zone din Râmnicu Vâlcea și Ocnele Mari

Ca urmare a executării lucrărilor pentru remedierea avariilor la conducta de transport a apei potabile OL/PREMO DN 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea pe străzile Depozitelor, Pârâul Sărat și Calea lui Traian, în data de 02.09.2021, între orele 0830 – 2000se va întrerupe  furnizarea  apei  potabile  la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe străzile Cătăneștilor, Depozitelor, Râureni – de la pasarela Râureni până la Pârâul Sărat (partea stângă și partea dreaptă de mers), Iacob Simian, Buridava, Schitului, Gândăcești, Ghioceilor, Calea lui Traian – de la Intrarea Sudului până la pasarela Râureni și în orașul Ocnele Mari pe străzile Cărpiniș, Gânjulești, Pinilor și A.I.Cuza.

În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.

Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte  și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.

Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A

You May Also Like