Marți seara, la București, primarul Mircia Gutău a primit „Premiul pentru atragerea de investiții record” la categoria „Administrație Publică” a Galei CAPITAL Excelența în
Tag: Mircia Gutău
FOTO: O nouă festivitate emoționantă la Arenele „Traian”. Recunoștință publică pentru aproape o sută de râmniceni
• numărul cuplurilor sărbătorite cu ocazia Nunții de Aur, în ultimii patru ani, a trecut de 500! Marți, 16 aprilie 2024, Complexul Arenele „Traian”
Locuințele sociale date de Primăria Râmnicului au primit girul PNL. Pîrvulescu și ai lui au verificat dosarele
Punctajul echipelor de comunicare ale PNL Râmnicu Vâlcea în mediul online a avut ca scop discreditarea atribuirii de către Primărie a apartamentelor sociale. Bomba
Mesajul primarului Gutău după trecerea la Domnul a lui Nicolae Manolescu, cetățean de onoare al Râmnicului
Nicolae Manolescu, una dintre cele mai importante personalități care s-au născut în acest oraș (critic și istoric literar, profesor universitar, academician, președinte al Uniunii
FOTO: Noua Vamă din Râmnicu Vâlcea e gata. Gutău a făcut recepția
Joi, 14 martie, primarul Mircia Gutău a făcut recepția imobilului administrativ din zona Parcului Industrial Sud în care urmează să-și desfășoare activitatea Biroul Vamal
BOMBĂ! Gutău aduce Politehnica București la Râmnicu Vâlcea
Prezent miercuri, 13 martie 2024, la București, la sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, primarul Mircia Gutău a avut o discuție
GUTĂU a găsit o soluție pentru terenul și clădirea de la Vamă
Într-o recentă conferință de presă, edilul Râmnicului, Mircia Gutău, a declarat că, alături de echipa din Primărie, a identificat o soluție privitoare la folosirea
Gutău aruncă ,,bomba”: Mocanu, mai credibil, l-ar fi depășit pe Pîrvulescu în sondaje
Într-o conferință de presă susținută de primarul Mircia Gutău, vorbind despre contracandidați și sondaje, acesta spune că principalul său contracandidat ar fi afaceristul Vicențiu
GUTĂU anunță că noile spații ale cabinetelor medicilor de familie de la Școala Copăcelu vor fi gata în vara aceasta
La inițiativa primarului Mircia Gutău, din vara aceasta medicii de familie care răspund de sănătatea locuitorilor din Copăcelu, Căzănești, Râureni, Stolniceni și Colonie Nuci
GUTĂU ține ritmul investițiilor. Au început lucrările de extindere a rețelei de gaze în Râmnicu Vâlcea
Proiectul de extindere în zonele limitrofe ale Râmnicului a rețelei de gaze avansează în ritm susținut: șase străzi sunt gata, iar alte cinci intră