VIDEO. Imagini de la accidentul produs în urmă cu puțin timp lângă cimitirul din cartierul Nord

UP-DATE ORA 19.45
Persoana căreia i-au fost efectuate manevrele de resuscitare a fost declarată decedată. În cauză este vorba despre un bărbat în vârstă de 58 de ani.

___________

Așa cum v-am informat în urmă cu puțin timp, pompierii vâlceni au fost solicitați, în jurul orei 18.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere, de descarcerare și prim ajutor medical la un grav accident rutier produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Calea lui Traian (cartierul Nord, în zona Cimitirului Cetățuia). S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.

„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme și cinci ocupanți (trei adulți si doi minori), dintre care un adult încarcerat. Persoana a fost extrasă, inconștientă, și a fost predată echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. Misiune în dinamică”, a anunțat ISU Vâlcea.

Vă prezentăm și două video-uri realizate la locul producerii acestui accident.

You May Also Like