22 mai 2024

Foto/Video: ANIMALE UCISE de o ursoaică însoțită de trei pui. Câte kilograme are fiara pădurii

În ultimele zile, urșii au fost observați în mai multe localități din județul Vâlcea. În perioada 19-21 mai 2024, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a primit zece apeluri prin intermediul SNUAU 112 în care era semnalată prezența unor urși în următoarele localități: Râmnicu Vâlcea (cartierul Goranu), Budești, Berislăvești, Perișani și Horezu.

Jandarmii vâlceni au intervenit în trei cazuri pentru alungarea urșilor, iar în celelalte situații, unde urșii nu mai erau prezenți la locurile indicate de apelanți, au patrulat în zonă folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor de intervenție, pentru a se asigura că pericolul a trecut.

La Horezu, spre exemplu, ursul a poftit la miere și a distrus mai mulți stupi.

Mult mai gravă a fost situația din Perișani, acolo unde o ursoaică, însoțită de trei pui, a atacat mai multe capre dintr-o gospodărie. Cadavrul unei capre a fost descoperit, alte trei animale domestice nefiind găsite nici până în prezent. Se crede că acestea au fost luate de urși și duse în adâncul pădurii, unde au fost devorate.

După mărimea și adâncimea urmei găsite (o puteți vedea în imagine), se estimează că greutatea ursoaicei care a atacat este cuprinsă între 150 și 200 de kilograme.

„Facem un apel către populație să nu hrănească animalele sălbatice, cetățenii să fie atenți unde depozitează resturile menajere și să evite apropierea de urși pentru a-i filma sau fotografia. Recomandăm ferm ca, în cazul observării unui urs, cetățenii să sune imediat la 112 pentru a solicita ajutorul autorităților competente”, ne-au anunțat jandarmii vâlceni.

You May Also Like